Un eveniment semnificativ aflat în desfășurare în mediul online, ce a debutat în luna octombrie 2021, organizat de Asociația Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare, realizează o vădită interdisciplinaritate prin asocierea creațiilor artiștilor din diverse zone ale artelor vizuale, după cum spun și organizatorii, pe site-ul ce găzduiește manifestarea amintit: “În cadrul expoziției artiștii își propun să prezinte fărâme din tainele creațiilor lor, clipe de trăire duhovnicească, cristalizate pe pînză, sticlă, lemn sau în piatră. Lucrările artiștilor folosind instrumente plastice de manifestare atît de vaste, evocă prin linie, culoare, volum și simbolistică, inepuizabila forță creatoare contemporană, într-o vreme a prea puținului timp.”
Regăsindu-şi elementele de limbaj plastic ce-i caracterizează sculpturile realizate în lemn (volumul colorat) Vlad-Dan Perianu (drd. anul II) a considerat că trei lucrări ce-i aparțin, Martir, Pasărea Phoenix și Poarta luminii, s-ar putea integra cu succes pe simezele virtuale ale expoziției. Cele trei lucrări îmbină elementul cromatic cu cel volumetric iar Pasărea Phoenix, integrează și o componentă mecanomorfă, ce ajută la dezvoltarea cinetismului sculpturii. Lucrările se vor regăsi în teza doctorală, având în vedere preocuparea pentru relația celor două gramatici ale limbajului vizual, cromatologia și știința formelor.